Germania ar trebui să reacționeze amical la problema datoriei către România

 

Interviu cu dr.in economie Radu Golban, realizat de Corneliu Vlad

-Cum apreciati rezultatelele vizitei cancelarului Angela Merkel in Romania?
Observ o oarecare inconsecventa a cancelarului, care pe de o parte critica coruptia in Romania, dar pe de alta parte am putea spune “pune o pila firmelor germane” apeland la guvernul roman sa le plateasca mai repede facturile. Suma de 140 milioane de euro este mult prea mica pentru a face o afirmatie asa de negativa la adresa Romaniei in cadrul unei conferinte de presa la cel mai inalt nivel.

Chiar si in Germania si Elvetia este foarte bine cunoscut ca statul este cel mai bun client dar si cel mai rau platnic. A afirma ca plata intarziata a banilor catre diferitele firme germane este de natura sa duca la o reputatie negativa a Romaniei in ochii altor investitori (chiar a si precizat ca ar "merge repede vorba"). Si mai ales, ar trebui mai inainte verificat in ce masura acele firma au respectat contractele pentru serviciile prestate inainte de a le onora. Aceste sume nu au nimic in comun cu investitiile in Romania. O plata preferentiala catre firme germane este de natura sa discrimineze firmele romane sau din alte tari care asteapta si ele platile. Doamna Merkel nu este un recuperator acreditat. In UE exista un sistem juridic bine pus la punct in toate statele pentru a-i soma pe rau platnici. Dece nu a recomandat premierul Boc ca firmele germane sa opteze pentru calea legala de recuperare, prin somatii, case de recuperare (Creditreform etc.)

Vizita cancelarului a fost cat se poate de execrabila. Oricum este bine ca nu a acuzat Romania si pentru atitudinea anticomunista a ultimilor ani.

-Cat de europeana este moneda euro?

Este europeana doar in privinta denumirii si reflecta o anumita forma de integrare europeana, in special cu elemente germane. În ultimii ani, creşterea preţurilor, în ţări precum Grecia, Spania, Portugalia, Italia si Romania, a redus competitivitatea economică şi a deteriorat balanţele comerciale ale acestor ţări. Modelul Eurosistemului este tributar modelului german, care a prevazut deja incepand cu anii 40, un model de colaborare monetara care sa asigure o crestere a preturilor in tarile asociate la Uniunea de clearing nazista prin credite etc., pentru a le reduce competitivitatea, dar totodata pentru a preintampina refluxul inflationist in Germania. Oprirea fluxului inflationist a fost realizata prin implementarea criterilor de stabilitate ale Reichului. Astazi regasim aspecte similare in criterile de stabilitate de la Maastricht. Extinderea comerţului german intracomunitar a generat un excedent comercial german, care, din aceasta perspectiva, nu pare deloc laudabil. Tările partenere trebuie astazi să adopte sub denumirea de „austeritate” criteriile germane de stabilitate, pentru a steriliza excedentul comercial strain în defavoarea contribuabilului român, grec, spaniol, portughez sau italian...

-In ce fel de euro crede acum Germania?

Integrarea europeana de dupa razboi inseamna si o deschidere a pietelor europene, prin inlaturarea vamilor. Economii cu niveluri diferite de dezvoltare au cautat mereu protectie – firesc, in spatele vamii. Odata ce acestea au fost inlaturate, le-au mai ramas instrumentele monetare, in special cursul de schimb, care prin deprecierea propriei monede, a avut un efect favorabil pentru exporturi si in general pentru competitivitatea economica. Cursurile fixe, insa, in Eurosistem, au inlaturat si acest ultim instrument de protectionism. Din cele mai sus mentionate, putem afirma ca Germania crede intr-un euro care sa-i faciliteze exporturile in UE la cursuri fixe, fara a intampina fluctuatii monetare, fara a se mai izbi de tari care isi depreciaza moneda pentru a-si spori competitivitatea si care o pazeste de inflatia pe care o genereaza la periferie prin doparea cu credite. E firesc ca Germania sa fie o adepta a austeritatii, care nu face decat sa-i sporeasca competitivitatea, in timp ce masurile fiscale la periferie sugruma economia. Recent s-au pronuntat critic asupra excedentului comercial german si ministrul de Finante al Frantei, si renumitul analist economic Martin Wolf de la „Financial Times”.

-Are Germania ganduri in privinta bazinului Dunarii si a spatiului Marii Negre?

Anul acesta in septembrie, germanii au celebrat la Ulm “Sarbatoarea Dunarii”. Inca din 1842, Friedrich List, “parintele stiintei economice germane", dezvolta ideea de control al Dunarii de la izvor la varsare in Marea Neagra. In continuarea aceleeasi idei, a unui drept natural de hegemonie, Germania trebuia sa controleze coastele maritime, dar mai ales gurile marilor fluvii. Aceasta implica Rinul si Marea Nordului, precum si Dunarea si Marea Neagra.
Pentru aceasta, List cerea infiintarea unei uniunii vamale care sa cuprinda Olanda dar si tarile riverane Dunarii, respectiv Ungaria, Serbia, Romania (cele doua Principate – Moldova si Valahia) si Bulgaria. Paul Pfizer, alt pasoptist german, vedea realizarea impunerii planurilor prin controlul Dunarii si constructia de canale, un element de colonializare. Iar alti teoreticieni ai ideii expansioniste germane din acele timpuri considerau Dunarea si Delta Dunarii ca avand pentru germani aceeasi importanta pe care o aveau Nilul si Delta Nilului pentru vechii Egipteni. Tarile dunarene nu trebuie cucerite cu flota, ci cu baioneta, era lozinca acelor timpuri.

Sub auspiciile UE, Dunarea a revenit abia anul acesta din nou in centrul atentiei geostrategice, in privinta transportului fluvial, a energiei hidroelectrice etc. Pentru o putere economica orientata spre export, existentiale sunt caile comerciale si pietele de desfacere.

-Reich, pentru germani, nu inseamna in primul rand Germania lui Hitler, ci un concept despre Europa. Cum se va concretiza in viitorul apropiat acest concept?

Ideea integrarii europene, in special aceea a UE, presupune si o similitudine cu elementul stilistic al Reichul, al unei forme suprastatale a integrarii de natura transcendenta care implica o continuitate eterna. Jurişti germani ai secolului al XVII-lea au preluat pentru legitimitatea vechiului Imperiu German (962-1806), notiunea de continuitate, începând cu Sfîntul Daniel. O publicatie editata de Ministerul de Economie al Reichului se numea „Comunitatea Economica Europeana”, (Europäische Wirtschafsgemeinschaft)  iar Hermann Göring declara, in 1942, ca statele naţionale ar  urma să dispară în următorii cincizeci de ani, fiind integrate in Reich. Asadar, e fireasca afirmatia, tot din 1942, a lui Werner Daitz, seful departamentului de politica externa al partidului national-socialist, ca Germania sa vorbeasca mereu doar de Europa, camufland astfel dorinta de hegemonie a Germaniei.

Sa revenim in prezent: Tribunalul Constituţional Federal German, a stabilit la 31 iulie 1973 (dosarul 2BvF 1/73) – dar si cu alte prilejuri - urmatoarele: „Se stabileşte că Imperiul German a supravieţuit colapsului din 1945 şi – nici prin capitulare, nici prin exercitarea forţei de stat străine în Germania, de către Aliaţi –, n-a fost distrus mai târziu; ca şi înainte posedă capacitatea legală; desigur, ca stat în ansamblu, în absenţa organizării nu este capabil de acţiune. (…)”. Organigrama acelui vechi imperiu o regăsim partial si astăzi, sub forma UE. Atât juristii secolul sec. XVII-lea , cât şi judecatorii Curţii UE admit o construcţie de drept “sui generis”: Nici stat federal, nici confederatie, este deviza ambelor formaţiuni, care transforma suveranitatea in fictiune.

-Intalnirea la varf ruso-franco-germana de la Deauville prefigureaza oare un nou triunghi de fier al securitatii europene, independent de Helsinki 1 si mai apropiat de proiectul propus de Medvedev?

Mai intai, sa spunem ca acest proiect este mai aproape de Europa si mai departat de America. Securitatea Europei pare sa devina tot mai mult o problema a Europei. Merkel l-a intalnit pe Medvedev deja in vara acestui an, la Meseberg, si au discutat propuneri concrete pentru o colaborare mai stransa intre Rusia si UE. Parerile Berlinului si Parisului sunt insa diferite in privinta folosului de pe urma arsenalului de rachete atomice ale Frantei. Berlinul sustine ca un scut antiracheta ar putea inlocui in viitor necesitatea arsenalului nuclear al partenerilor NATO. Ministrul Apararii al Frantei, Hervé Morin a precizat, insa: Un arsenal de rachete atomice este un gen de linie Maginot, un zid de aparare fara efect impotriva Germaniei naziste. E firesc ca Franta sa exprime retineri fata de un asemenea plan. Daca la inceput Berlinul s-a opus planurilor SUA de instalare a unui scut antiracheta in Polonia si Cehia, astazi este in favoarea acestui scut. Planul nou prevede o colaborare mai stransa cu Rusia si o dezarmare nucleara a membrilor NATO.

-Cum credeti ca ar trebui sa reactioneze Berlinul la problema clearingului (datoria din relatiile comerciale nerespectate) cu Romania?

Daca ar fi sa tratam Germania pe masura afirmatiilor si devotamentului de integrare europeana ale acestui stat, plecand de la ideea ca UE nu este doar o piata de desfacere ci si o entitate politica cu raspunderi si responsabilitati, atunci Germania ar trebui sa reactioneze amical, pe masura parteneriatului european. Mai concret, ar trebui sa faca Romaniei propuneri de lamurire a acestui litigiu. Sa nu uitam ca in timp ce alte tari isi protejeaza piata muncii prin diferite restrictii ale migratiei intracomunitare si propria economie, ar trebui apreciat faptul ca Romania a renuntat, in favoarea ideii europene, la absolut orice protectie economica. Aceasta deschidere solicita ceva mai mult sprijin din partea Germaniei si o raspundere istorica pentru impartirea Europei, dincolo de investitii economice modeste, care nu au atat caracter altruist, cat capitalist. O buna relatie si prietenie inseamna si plata datoriilor, aici ii dau dreptate cancelarului german.